Dar azi? Azi, sambata? Din nou cu inima zburata, ceasul este 6:30 si eu deschid ochii brusc. Da, se intampla din nou, ca in fiecare dimineata. Este refluxul, pamantul de sub picioarele mele ramane sterp, marea se indeparteaza usor de mine pe masura ce devin constient. Senzatia e aceeasi cu cea din unele dimineti cand trenul pleca usor din gara... Mi-e teama de reflux, el imi fura in fiecare dimineata marea in care ma scaldam, el imi aduce soare nemilos, el imi poate aduce atat de usor tristetea daca-i dau voie, el ma poate juca pe degete! Vreau sa dispara, vreau sa ramana oceanul vesnic prin care eu, dintr-un adanc mai mic cadeam intr-unul mai mare, explorand intunericimile din ce in ce mai mari ale dragostei.
Dar trezeste-te, e 7 deja! Te asteapta iarba umeda, lacul in care vei inota, copacii care insistent se prind de peretii stancosi ai muntelui, te asteapta doua strangeri de mana si bucuria revederii, pana si aparatul foto e mai nerabdator ca tine sa se trezeasca. Si tu ce faci, tot in pat esti? Da-te jos! Si ma dau... si asa incep 12 ore frumoase. Dar refluxul nu doarme... si e viclean, mereu la ora fixa imi aduce aminte ca sunt in picioarele goale pe un pamant uscat si fierbinte.
E ora 20 si zambetul micutului cu ochi albastri ma infioara. Ochii lui sunt bucuria ochilor mei. Doua perechi de ochi dulci am stiut, doar una a ramas.
Este 00:00 si refluxul are o ultima rabufnire : o tanara intinsa pe o banca de piatra priveste in gol la un felinar ascuns de ramurele verzi. E trista, e in lumea ei, se vede asta. Plec si eu capul, dar repede mi-l ridic si accelerez puternic.
Refluxul vine atat de des si atat de mult uscat lasa in urma. Dar apa sarata ma lasa mai curat, iar intr-o minunata zi el nu va mai fi nevoit sa vina. Caci atunci in mare ma voi scalda in voie... caci atunci EA va fi revenit.
P.S. : Luni seara imi pun speranta sa uploadez imagini
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu