Ora 5

Fulgerator deschid ochii si mintea imi transmite ca inima imi bubuie. Ma trezesc ca dintr-un cutremur puternic, nu zaresc nici o lumina si intunericul ma anunta scurt : vine refluxul. Deodata toata apa marii se retrage, rezumandu-se la un punct abia vizibil la orizont. Am simtit. Am simtit cum aproape mi-a taiat talpile retragandu-se, am simtit nisipul trecandu-mi manios printre degete, am simtit cum apa calda a devenit un suvoi inghetat cand mi-a simtit pielea. Imaginea trista a pontonului caruia acum i se vad picioarele parasite de apa sunt chiar eu. Tristetea imi da de veste pe un ton rautacios : vin! Nu mai pot privi spre orizont, capul nu mi se mai ridica si nu reusesc decat sa cuprind cativa pasi in fata mea : aburi iesind prin crapaturile nisipului uscat de un milion de ani si tepi de gheata insetati sa-mi strapunga pielea si sa-mi ajunga la sange. Mai departe decat eu pot privi aud o soapta ce devine incet tipat asurzitor, apoi se stinge brusc cand primul varf de gheata se infige lacom in mine. Durerea paleste, caci vocea...vocea aceea...unde am mai auzit-o?

Pare ca n-am respirat deloc, plamanii dilatandu-se si contractandu-se sacadat. Doua picaturi. Doar doua. Si prelingandu-mi-se pe chip, gheata si aburii devin apa. Raman ranile intepaturilor, arsurilor peste care sarea marii ameninta ca vine.

Privesc spre ceas : 5 fix.

Enumar usor : A...si ma opresc...B... C...si-mi inchid ochii...D...E... era EA...si adorm...